Întârzieri majore în evaluarea cererilor de fonduri structurale
Peste o sută de proiecte în valoare de 2,68 miliarde de lei sunt în analiză la Ministerul Investițiilor și Proiectelor…
Peste o sută de proiecte în valoare de 2,68 miliarde de lei sunt în analiză la Ministerul Investițiilor și Proiectelor…
În două sesiuni de lucru din aceeași săptămână, Administrația Fondului pentru Mediu a aprobat, la jumătatea lunii mai, 342 de…
Interesul față de energia fotovoltaică revine în România. Spre deosebire de perioada anterioară de efervescență, de această dată participă activ…
Constatăm o tendință care se confirmă, deși sprijinul direct din partea statului român rămâne dezamăgitor de limitat. Numărul producătorilor de…
Petro Welt Technologies (PeWeTe) și-a lansat oficial noua sa bază de operațiuni dedicată României și regiunii centrale și sud-est europene…
Chimcomplex are planuri foarte ambițioase în ceea ce privește dezvoltarea în segmentul poliolilor, a declarat, pentru Energynomics, Adrian Dumitriu, directorul…
Bogdan Tudorache Valoarea certificatelor de carbon cotate pe contracte futures la bursa ICE au atins miercuri 54,85 euro, pentru contracte…
Bogdan Tudorache Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat marţi că termocentrala de la Mintia este o termocentrală strategică, însă „a…
Strategia energetică a plecat de la Ministerul Energiei și a intrat în procedura de avizare interministerială pentru a fi aprobat…
Aproape 27.000 de persoane fizice s-au înscris în Programul Rabla Clasic 2021, în timp ce pentru Rabla Plus, segmentul de…
Hidroelectrica a semnat contractul pentru modernizarea stațiilor de 20 kV Voila, Viștea, Arpașu, Scoreiu și Avrig, amplasate pe sectorul Olt…
Bogdan Tudorache Directorul executiv al Grupului Bursei Elene de Energie, George Ioannou, președintele Bursei Poloneze de Energie (TGE), Piotr Zawistowski…
Bogdan Tudorache OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a obținut licența pentru comercializarea de…
O investiţie într-un sistem de reciclare a bateriilor în România este de dorit, însă momentan, pentru ca o astfel de…
Ministerul Finanţelor din România are în plan lansarea de obligaţiuni verzi pe pieţele internaţionale în următorii doi ani, pentru finanţarea…
Investiţiile în proiectele verzi sunt foarte atractive şi ar putea însemna un plus de 5,7 puncte procentuale la creşterea economică…
Conducerea și angajații CNTEE Transelectrica SA aduc un ultim omagiu celui care a contribuit în mod semnificativ la interconectarea Sistemului…
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a sancţionat cu 155.000 de lei societatea Distribuţie Energie Electrică România (DEER) pentru…
Extreme E, seria de curse sportive dedicate, a anunțat astăzi că Enel X – linia inovatoare de afaceri a grupului…
Consiliile de administrație ale companiilor au redevenit realități ale economiei românești înainte ca rolul lor în procesul de business să…
România trebuie să vadă în ce măsură anumite propuneri o pun într-o situație dificilă și trebuie să negociem, să venim…
Exxon ar putea să rămână o parte activă a proiectului Neptun Deep, pentru a putea colabora în continuare cu cel…
Procesul de restructurare a companiilor de stat rămâne unul dificil şi e important ca statul român să nu mai piardă…