Producătorii de gaze vor fi obligaţi să vândă pe bursă 40% din producţie, începând cu 1 iulie
Producătorii de gaze vor fi obligaţi să vândă pe bursă 40% din producţie, în perioada 1 iulie – 31 decembrie…
Producătorii de gaze vor fi obligaţi să vândă pe bursă 40% din producţie, în perioada 1 iulie – 31 decembrie…
Consiliul Interministerial de coordonare pentru dezvoltarea pieței pentru combustibili alternativi (CC DPCA) este un organism fără personalitate juridică, aflat în…
Complexul Energetic Hunedoara (CEH) va furniza servicii tehnologice de sistem către Operatorul de transport şi sistem (OTS), la o valoare…
Guvernul vrea să declare proiectul de investiții “Interconectarea Sistemului Național de Transport Gaze Naturale din România cu sistemul similar de…
Obligaţia producătorilor de gaze, impusă prin legislaţie, de a vinde pe bursă anumite cantităţi, la anumite preţuri, prin programul de…
România va ajunge să importe 40% din necesarul de gaze în anul 2030, dacă nu vor fi extrase gazele din…
Cu peste 12.000 de miliarde de dolari pierderi cumulate pentru economia mondială în 2020 și 2021 din cauza pandemiei de…
Consorțiul românesc format din Electrica, Hidroelectrica și Societatea de Administrare a Participațiilor din Energie (SAPE) a depus joi oferta angajantă…
Ultimele licitații pentru regenerabile din Germania au dezvăluit că investitorii preferă să construiască proiecte de energie solară, fiind ceva mai…
Germania a avansat în procesul de închidere a minelor până cel târziu în 2038, după ce guvernul a aprobat un…
A doua ediție a Barometrului Securității Energetice, lansată miercuri, relevă faptul că 21,5% din consumatori se consideră vulnerabili, prin prisma…
Bogdan Tudorache Asociația Energia Inteligentă a înaintat o petiție Avocatului poporului, Guvernului și președinției prin care cere formarea unui preț…
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a continuat miercuri acuzaţiile la adresa furnizorilor de gaze, reproşându-le că abuzează de poziţia lor dominantă…
Furnizorii de gaze vor vira către bugetul statului o taxă din veniturile suplimentare obţinute odată cu liberalizarea pieţei, a declarat,…
E.ON România susţine că nu există în prezent pe piaţă cantităţi de gaze disponibile la preţuri rezonabile şi pe termen…
Electrica Furnizare, parte a Grupului Electrica, anunță intrarea pe piața de producție de energie electrică verde prin semnarea unui contract…
Comisia Europeană discută în prezent cu conducerea Băncii Europene de Investiţii (BEI) despre varianta transformării acesteia în Banca Europeană Climatică,…
Ungaria va semna un nou acord, prin care va achiziționa 6,2 miliarde de metri cubi de gaz natural de la…
Producția globală de gaze naturale va fi mai mică cu 2,6% în acest an din cauza impactului pandemiei de COVID-19,…
Wipro Limited, unul dintre liderii în domeniul tehnologiei informației, consultanței și serviciilor de gestionare a proceselor de afaceri, anunță că…
Olanda va plăti Danemarcei 100 de milioane de euro ca parte a unui acord care va permite guvernului olandez să-și…
Un consorțiu format din șase investitori globali a încheiat un acord de 20,7 miliarde de dolari cu Abu Dhabi National…
Acționarii singurului producător de sodă calcinată din țară, CIECH Soda România, parte a grupului polonez omonim, au ratificat planul de…