După 20 de ani în România, LUKOIL anunță investiții de peste 30 de milioane de dolari la Petrotel
Petrotel LUKOIL anunță noi investiții în rafinăria de la Ploiești, peste 30 de milioane de dolari până în 2020, pentru…
Petrotel LUKOIL anunță noi investiții în rafinăria de la Ploiești, peste 30 de milioane de dolari până în 2020, pentru…
Toma Petcu va rămâne, cel mai probabil, ministru al Energiei și în noul guvern format de PSD împreună cu ALDE,…
DeviceHub anunță primul contract pentru soluția de contoare inteligente, Smart Metering Pro. Furnizorul de soluții software Internet of Things a…
Autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, ar putea achiziţiona, prin Programul „Rabla Plus”, autoturisme ecologice…
Consilierii generali şi-au dat acordul de principiu în şedinţa de miercuri pentru un set de acţiuni consecutive ce vor fi…
Ofertele pentru explorarea și exploatarea offshore a petrolului și a gazelor din vestul și sudul apelor Greciei au atras „un…
Parlamentarii europeni au aprobat, miercuri, proiectele unor măsuri prin care se va reforma piața energiei electrice și care vor reduce…
În ultimele două zile, Transelectrica a postat pe site-ul propriu 12 anunțuri de recrutare. Dintre acestea, șapte sunt posturi cheie,…
Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) vine cu precizări în legătură cu modul de calcul al…
Investițiile în energie verde au scăzut cu 56% în Marea Britanie în 2017 – cea mai mare scădere înregistrată de…
China continuă să fie o forță de neoprit în domeniul energiei regenerabile. Un nou raport publicat de Institutul pentru Economie…
Consiliul de Supraveghere al companiei Transelectrica a decis prelungirea, prin act adiţional pentru o durată de două luni, a Contractului…
Rompetrol Rafinare, companie controlată de grupul kazah de stat KazMunayGas, ce administrează rafinăria Petromidia, a anunţat marţi că acţionarii companiei…
Preţul petrolului a crescut cu 50% în ultimele şase luni şi a atins pragul psihilogic de 70 de dolari pe…
Consumul naţional de energie electrică a depăşit luni dimineaţă plafonul de 9.000 de MW, faţă de 8.000 – 8.500 de…
Energia regenerabilă va fi mai ieftină decât combustibilii fosili în doi ani, potrivit unui nou raport. Experții estimează că investițiile…
Gazprom nu intenționează să conteste hotărârea Institutului de Arbitraj al Camerei de Comerț din Stockholm în cadrul disputei cu Naftogaz…
Chimcomplex, noul proprietar al Oltchim, va păstra angajații și salariile celor care lucrau până acum la instalațiile de pe platforma…
Mihai Tudose și-a înaintat demisia din funcția de prim-ministru, după ce conducerea Partidului Social Democrat a decis să-I retragă sprijinul…
România a importat, în perioada ianuarie – noiembrie 2017, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 707.900 tone echivalent petrol…
Schimbarea becurilor clasice cu cele LED aduce o economie de 6 euro într-un an, la o durată de folosire de…
Un proiect inovator de iluminat stradal, care economisește energie prin utilizarea energiei strict necesare, a fost distins cu premiul Elvețian…
Europa se află în prezent în prima etapă a dezvoltării energiei fotovoltaice. Trecerea la etapele următoare, 2.0 și 3.0, va…